Nicolae Ceausescu repeta, din congres in congres, la fiecare adunare publica, oriunde avea ocazia: sa muncim pentru a construi noua oranduire socialista in Romania. A construit-o cand a venit la conducerea tarii, o construia si in 1989.
Cu fraza asta revolutionara si aproape perpetua am ajuns fix in foame, in intuneric, in frig, in zadarnicie, cu senzatia ca nu ai incotro sa te duci si cum sa te salvezi.
Din 1990 si pana astazi, capitalistii nostri reformeaza si modenizeaza statul. Cu modernizarea aceasta am ajuns direct in criza. Nu in criza economica, peste acest tip de obstacol am fi trecut, ci in criza politica. Sau nici macar politica. E un soi de incrancenare, de parca ai zice ca Romania este condusa de cei mai mari dusmani ai ei. Nu ma refer doar la PD-L. Toate partidele, daca nu sunt la putere la Bucuresti, detin consilii judetene si primarii.
Ultimul discurs public al presedintelui Traian Basescu a fost in principiu corect. Numai sa fi fost pronuntat de alta persoana. Seful statului vorbeste despre vicierea sistemului public, dar este persoana care a fost, intr-un fel sau altul, la conducerea acestui sistem.
In functia suprema in stat, se afla din 2004. Timp de 4 ani, 2005-2006 si, din nou, 2009 si 2010, a avut influenta totala asupra Executivului, prin PD-L. Chiar daca oficial prerogativele nu-i permit imixtiuni in treburile Guvernului Romaniei, stim foarte clar ca democrat-liberalii nu misca-n front fara avizul prezidential. De ce n-a impus conduita pe care o elaboreaza la televizor?
Poate pentru ca, in data de 25 noiembrie 2010, acuza: "Politicienii au facut ce i-a dus capul: sa dubleze salariile si pensiile, sa inventeze 222 de categorii de ajutoare sociale. Atat i-a dus capul pe politicienii romanii in timpul de crestere excesiva".
Si pentru ca, in 11 decembrie 2009, spunea: "In tim