Lumea este azi un loc periculos, răvăşit de crize profunde care se pot adânci. Clasa politică românească este incapabilă să răspundă provocărilor lumii, incapabilă să vadă mai departe de propriile interese meschine, într-un soi de autism politic falimentar.

Europa nu mai este paradisul postmodern paşnic, peste măsură de bogat şi abonat la fericire perpetuă care părea să fie cu numai câţiva ani în urmă. Criza euro ameninţă nu numai existenţa monedei unice şi a Uniunii Economice şi Monetare - a cărei raţiune de a fi este în continuare îndoielnică în absenţa unei guvernări economice europene şi a unei politici fiscale comune -, ea ameninţă înseşi solidaritatea europeană şi, în consecinţă, Uniunea Europeană ca atare. Este limpede că, în cazul în care criza se va extinde la Spania şi Italia, atunci moartea euro este certă. Pur şi simplu Germania nu poate să-i salveze pe toţi. Deja Europa este traversată de tendinţe centrifuge mai subtile sau mai evidente. În anul în care UE încearcă să îşi formeze un corp diplomatic propriu care să pună în aplicare „politica externă comună", Franţa, dar mai ales Germania şi-au asumat iniţiative de politică externă proprii, în special în relaţia cu Rusia, care deschid calea Moscovei spre un rol fără precedent în afacerile europene şi, implicit, spre o nouă împărţire a continentului în sfere de influenţă. Chiar în aceste zile au loc desfăşurări dramatice în Orientul Îndepărtat. Escaladarea incidentelor recente spre un conflict armat între cele două Corei, în condiţiile în care Nordul deţine arme nucleare, ar putea duce la o inflamare fără precedent a regiunii, cu implicarea Chinei, Japoniei, Statelor Unite şi, posibil, a Rusiei, cu consecinţe incalculabile pentru stabilitatea lumii. La acestea se adaugă criza cronică din Orientul Mijlociu şi ameninţarea teroristă permanentă din fundal. Recentele arestări din Belgia, precum şi