Nu sunt multe lucrurile bune pe care statul român le face pentru cetăţenii săi şi, printre ele, se numără protecţia acordată mamelor şi bebeluşilor lor. Dar molipsiţi parcă de un microb al autodistrugerii, guvernanţii încearcă de ani buni (prima dată în 2005) să dinamiteze acest sprijin care, indiferent de religia sau ideologia cuiva, nu poate fi decât benefic.

Nu cunosc sistemul care ordonează gândurile lui Ioan Botiş, proaspătul ministru al muncii, dar Domnia sa tocmai a anunţat că doreşte să ne impună o nouă filozofie socială. Primul pas făcut în direcţia aplicării acestei filozofii este înjumătăţirea perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O măsură nedorită şi inoportună, care ignoră efectele profunde pe termen lung, în favoarea atingerii unor ţinte demne de un aprozar pus pe economii.

În România, mamele beneficiază în prezent de o indemnizaţie de 70% din valoarea veniturilor salariale din ultimul an, aceasta după scăderea operată în vara lui 2010. Durata de acordare a acestei indemnizaţii este în prezent de doi ani, dar Ministerul Muncii propune reducerea ei la un an. România va deveni astfel, spre deosebire de Cehia, Franţa, Ungaria, Norvegia sau Austria, unul dintre statele europene care descurajează natalitatea.

Guvernul Boc şi-a reamintit teoriile de micşorare a statului social doar după campania electorală, atunci când a început să le utilizeze ca fundament ideologic pentru avalanşa de măsuri dure menite să salveze statul în detrimentul individului. Multe dintre aceste măsuri erau oportune pentru România, ţara care cheltuia mult mai mult decât îi permitea plapuma. Dar, dacă în perioada preelectorală guvernul Boc păcătuia prin orbire în faţa risipirii banului public, acum a dat în viciul acuităţii contabiliceşti, care vede prilej de economii şi acolo unde menţinerea unui anumit nivel este vital pentru funcţionarea or