ON-LINE

Au fost tot cinci zile de Gaudeamus, dar mă simt ca omul care a schimbat fusul orar. Prima zi de după tîrg trebuia să fie luni... Iată că e marți (cînd oamenii sînt sparți, vorba sefistului).

Povestea celor cinci zile:

Am pornit de-acasă joi (sar peste episodul de miercuri, cu montarea standurilor fără a fi presaţi că joi dimineața trebuia să fie totul gata, prilej oferit lenei noastre de a lăsa pe a doua zi tot ce se putea) și m-am avîntat în traficul bucureștean, care are ore de vîrf cînd cu gîndul nu gîndești, sigura modalitate de a evita aglomerația fiind să te muți la Vălenii de Munte. Am pornit de-acasă joi, ca mulți dintre noi, și soarele Bucureștilor m-a însoțit pe tot drumul, parcă pentru a-mi arăta că nu-i glumă, ori ca și cînd ar fi vrut să înțeleg că îmi face o promisiune: cît timp o să țină tîrgul, va fi vreme frumoasă, zău! Acum, după cinci zile, privind în urmă (și nu retrospectiv!), văz că așa a fost, doamne-doamne îți dă semne, numai tu să știi să le vezi (dar dacă ne dă semne, de ce nu ne dă și capacitatea de a le vedea?). Deci vremea a fost faină, dar nu extrem de fumoasă, încît să plece lumea la munte în weekend, ceea ce, trebuie să recunosc, a fost frumos din partea lui (responsabilul cu vremea, știți, un fel de Romica Jurcă, dar la un nivel mai înalt).

Ora de începere a tîrgului, ora 16, a fost, cum spuneam, bine aleasă, pentru că expozanții au mai putut amîna ceea ce făceau, de obicei, marți spre miezul nopții, pe joi dimineața. 16.00 am zis? Ora de începere 16.00? OK. Pe la ora 14.00, multă lume bîntuia deja prin tîrg. Cineva de la o editură mi-a șoptit că la ora 10.30 a avut deja clienți... A fost bună ziua de joi, parcă mai bună (ca vizitatori, ca vînzări) decît zilele de miercuri anterioare. Iar vinerea a fost mai bună decît joile trecute. Sîmbăta a fost sîmbătă, mai mare dragul să vez