După ce guvernanţii s-au lăudat că le vor mări lefurile bugetarilor cu 15% de anul viitor, Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a recunoscut că majorarea va fi de fapt de doar 1,4%!
Reducerea cu 25% a lefurilor angajaţilor la stat a fost cea mai controversată măsură de austeritate luată de Guvern anul acesta. Tăierile s-au făcut însă, cu promisiunea că din 2011, fiecare bugetar va reveni la salariul iniţial. Totuşi, zilele trecute, premierul Emil Boc a anunţat că anul viitor majorarea va fi de doar 15%. Dar joi, sindicaliştii aveau să descopere că şi această promisiune e o mare ţeapă, întrucât va exista o creştere salarială de doar... 1,4%.
”De la 1 ianuarie 2011, conform noii legi, creşterile vor fi de 15% faţă de salariul de bază din luna octombrie 2010, pentru toată lumea. Atâta timp cât s-a făcut o reducere de 25%, de sus până jos, acelaşi procent trebuie recuperat în egală măsură de cei care au avut de suferit de pe urma reducerii salariului. E prevăzut acest procent în legea salarizării. Creşterea strict matematic e de 15%. Influenţa pe care această cifră o are asupra salariului în 2011 e aceeaşi pe care v-a spus-o şi domnul Mocanu (n.red. secretar de stat în Ministerul Muncii), adică de 1,4%, pentru că, în acest caz, putem lua în considerare că nu se acordă al 13-lea salariu, prima de vacanţă şi inflaţia”, a explicat, la Realitatea TV Ioan Botiş, Ministrul Muncii. O abureală care justifică o altă abureală!
Citeşte şi Află ce-i stresează cel mai tare pe salariaţii români