Recolamp, organizaţia specializată în gestionarea deşeurilor din surse de lumină, a lansat ieri, în parteneriat cu Ministerul Mediului, campania “Moşul Eco Zurliu”, care are ca scop conştientizarea populaţiei, şi în special a tinerilor, cu privire la necesitatea colectării selective a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, în special cele provenite din surse de iluminat.
Problema reciclării surselor de iluminat poate fi rezolvată probabil atunci când Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor va fi funcţional în România, a admis ministrul Laszlo Borbely. „Deocamdată trebuie să o recunoaştem că sistemul funcţionează numai parţial pentru că nu există în multe locuri nici staţii de sortare, nici gropi de gunoi care să fie compatibile cu prevederile Uniunii Europene. Cu toate acestea până în 2015 vom putea spune că sistemul funcţionează în toată ţara”, a subliniat acesta.
„Prin intermediul acestei campanii, Recolamp vizează două obiective clare: pe de-o parte să-i informeze pe români cu privire la necesitatea colectării separate a becurilor arse, iar pe de altă parte să aibă cateva rezultate în planul colectării. Considerăm că primul obiectiv, acela de informare, este, la această oră, poate cel mai important”, a explicat Roxana Şunică, reprezentanta Recolamp.
Campania urmăreşte colectarea unui număr cât mai mare de becuri uzate dar, în acelaşi timp, îşi propune să trezească interesul copiilor pentru colectare si reciclare, dat fiind faptul ca prin aceştia părinţii vor fi “obligaţi” să colecteze.
Acţiunea se va derula în perioada 26 noiembrie - 6 decembrie 2010, între orele 17.00 - 21.00, în incinta Mall Băneasa, interval în care bucureştenii, şi nu numai, sunt aşteptaţi în spaţiile special amenajate pentru a depozita becurile arse.