Fotbalul este un rege al sportului care trăieşte pe un grătar încins. Jarul este răscolit de toată lumea.
De jucătorii cei mai reprezentativi care inflamează pasiunile. De antrenori cu baghete fermecate sau cu încălţări trainice cu care pot demola băncile de rezerve. De spectatori, nu o dată turbulenţi pînă la mîrşăvie. De arbitrii venali care siluiesc rezultatele, burduşindu-şi conturile. De conducători ticăloşiţi. De televiziune, mama tuturor, ce aţîţă spiritele în numele ratingului. Tonţoroiul acesta este ordonat adesea de prestaţiile unor jucători de legendă. Pilda cea mai la îndemînă în momentul de faţă i se pare a fi Messi.
Acest zeu bondoc stă cufundat într-un fotoliu de aur, zîmbind candid. Cu puţin timp în urmă, într-un meci de vis Argentina-Brazilia, a vînturat apărarea carioca, marcînd golul victoriei. După care, pe faţă i-a înflorit zîmbetul cunoscut cu care ar putea potoli şi un taur furios. La sfîrşit s-a îmbrăţişat cu alt monstru sacru, Ronaldinho, din echipa adversă. Se închegase sub privirile a sute de milioane de telespectatori o solidaritate între adversari de soi mînaţi de bun simţ şi candoare. Lui Messi îi înflorise surîsul cunoscut, Ronaldinho era şi el destins, dezvelindu-şi incisivii lunguieţi, de castor imperial.
Două comori pe acelaşi talger! Îţi trebuie educaţie şi conştiinţa propriei valori, peste care să picure obiectivitate, pentru ca doi adversari de asemenea calibru să se înfrăţească după o dispută excepţională pe muchie de cuţit. Dacă Messi, prin absurd, ar nimeri într-un campionat ca al nostru, după o cursă fulminantă sfîrşită cu gol, pun pariu că nici un adversar nu l-ar saluta, l-ar băga cel mult în seamă, strecurînd printre dinţi: “Ia mai dă-l în aia de Messi!”. La cîteva zile de la îngenuncherea Braziliei, eroul nostru a strălucit şi în campionatul iberic, sfîşiind o echipă de pluton cu cele trei goluri ale sa
