Atac fără precedent la conturile constănţenilor. Mii de persoane din ţară, inclusiv din Constanţa, au primit pe e-mail-ul personal o înştiinţare, în numele Ministerului de Finanţe, prin care sunt anunţaţi că le va fi rambursată o parte din impozitul plătit. Tot ce trebuie să facă e să-şi dea datele personale şi parola de pe cardul bancar. Aceasta nu este însă decât o înşelătorie, care a făcut deja victime în toată ţara!
„După ultimele calcule ale activităţii dumneavoastră anuale am stabilit că sunteţi eligibil pentru primirea unei rambursări a impozitului în conformitate cu secţiunea 501 (c).
Valoarea impozitului este de 450 lei. Vă rugăm să ne trimiteţi cererea de rambursare a impozitului şi să aşteptaţi 6 - 9 zile pentru verificarea datelor introduse", se arată într-un e-mail primit de mii de constănţeni din partea Ministerului de Finanţe. Mai mult, cei vizaţi sunt rugaţi să com-pleteze un formular cu toate datele de contact, inclusiv contul bancar şi PIN-ul, pentru a-i fi rambursaţi banii în cont.
Mii de oameni înroşesc telefoanele la Ministerul Finanţelor
Am contactat, ieri, Ministerul Finanţelor Publice, iar expertul asistent Dana Constantin ne-a declarat că mii de oameni, din toată ţara, sună neîncetat din cauza acestor e-mail-uri trimise, evident, nu de Ministerul Finanţelor Publice. „De dimineaţă, răspundem la telefon pe această temă. Mii de oameni ne sună din toată ţara. Problema aceasta este din data de 5 octombrie şi a fost sesizată deja Poliţia. Există şi persoane care au completat câmpurile respective şi ne întreabă ce să facă. Singurul lucru pe care-l putem spune este că nu Ministerul Finanţelor trimite astfel de mail-uri şi că, dacă au apucat să dea informaţiile cerute, să contacteze imediat băncile la care au carduri şi să blocheze conturile" - a declarat Dana Constantin, pentru „Cuget Liber".
Tot ieri, pe site-ul r