Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Zeci de botoşăneni îşi răscumpără cu bani grei dreptul la pensie

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Aproape 50 de botoşăneni au achitat retroactiv sume fabuloase pentru a beneficia de pensie. Pentru că nu au toţi banii ceruţi unii apelează la cedit din bancă pentru a achita contribuţiile la Casa de Pensii.

Persoanele care, indiferent de motiv, nu au cotizat la sistemul de pensii au dreptul până la sfârşitul anului să plătească retroactiv contribuţia la Casa de Pensii , dar numai pentru ultimii cinci ani. Această prevedere, care este stabilită de o ordonanţă de urgenţă, a făcut ca zeci de botoşăneni să se prezinte luna aceasta la Casa de Pensii solicitând să încheie contracte de asigurare la pensii şi totodată să plătească contribuţiile. "Actul normativ este o excepţie şi nu are precedet. Probail că multă lume nu ştie de acest drept, dar cei mai mulţi care ajung la noi să se intereseze semnează imediat contracte şi sunt deacord să plătească integral contribuţiile care le revin. De pe doi noiembrie, de când a intrat în vigoare această lege am întregistat 48 de contracte. " a declaratCătălin Dupir, purtatorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Botoşani.

Cum legea este valabilă doar până la sfârşitul anului, mulţi botoşăneni ar dori să încheie astfel de contracte însă nu dispuin de banii necesari pentru plata contribuţiilor. Contribuţia minimă pentru un an de zile este de 2256 de lei, adică 31,5% din valoarea salariului lunar minim brut pe ţară la care se adaugă şi indicele de inflaţie. Singurul incovenient este că sumele vor fi plătite la bugetul de pensii fie într-o singură tranşă, fie eşalonat, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010.

Cei care se încumetă să încheie astfel de contracte sunt de regulă botoşănenii care au muncit în strâinătate şi au bani sau cei care au avut afaceri şi nu au avut dreptul de a fi angajaţi cu carte de muncă pentru că aveau calitatea de patron. Printre ei se se numără şi inginerul Niculai Florea. Botoşăneanul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 3 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 5 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 6 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°