O poveste cutremurătoare, o distribuţie excelentă şi o melodie premiată cu Oscar. Un film care face apel la toleranţă.
Andrew Beckett (Tom Hanks), un avocat bolnav de SIDA, este demis de patroni din cauza bolii sale, dar sub pretextul incompetenţei. Andrew decide să lupte pentru reabilitare, intentându-le proces pentru concediere ilegală. Refuzat de nouă avocaţi, se hotărăşte să se reprezinte singur, dar întâmplarea i-l scoate în cale pe Joe Miller (Denzel Washington), un avocat de culoare, care-şi înfrânge temerile şi prejudecăţile faţă de homosexuali şi care acceptă să-l reprezinte.
Regizorul Jonathan Demme a ales ca acţiunea să se desfăşoare în mod ironic în Philadephia, cunoscut ca oraşul dragostei frăţeşti. Deoarece şi-a dorit să aducă la cunoştinţa unui public cât mai larg problemele de care se lovesc bolnavii de SIDA, i-a propus o colaborare lui Bruce Springsteen, acesta a compus melodia "Streets of Philadelphia" şi a câştigat astfel mai mult public. Demme a insistat ca pentru rolul lui Bob Seidman să fie angajat Ron Vawter, un actor bolnav de SIDA.
Ca şi pentru rolul din "Naufragiatul", Tom Hanks a trebuit să slăbească peste 20 de kilograme. Dacă pentru primul film a fost doar nominalizat la statueta de Aur, rolul lui Andrew Beckett i-a adus primul Premiu Oscar şi un Glob de Aur.
22.15 - PRO CINEMA