Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cimitir descoperit în Piaţa Universității. Construirea parcării subterane a fost întreruptă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 27 noiembrie 2010 · · ·

Mai multe schelete au fost descoperite, astăzi, în Piaţa Universităţii, din Capitală, în timp ce se executau săpături pentru amenajarea parcării subterane din acea zonă. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin PrisecaruSursa: Adrian Scutariu

1 /.

Potrivit specialiştilor, în acea zonă, din faţa Universităţii Bucureşti, ar fi existat un cimitir, iar cadavrele au fost îngropate acolo în secolul al XVI-lea. Se pare că mormintele înconjurau Mănăstrirea Sfântul Sava, iar scheletele aparţin locuitorilor din acea zonă, care, potrivit obiceiurilor, erau îngropaţi în jurul bisericii din mahalua lor.

Toate scheletele vor fi dezgropate şi li se va face o slujbă de către preotul Bisericii Spitalului Colţea. O altă ipoteză a arheologilor este că, în locul respectiv, ar fi fost un teren viran care aparţinea spitalului Colţea, unde au fost îngropaţi bolnavii săraci care mureau.

Prin urmare, arheologii urmează să stabiliească şi de ce boli au suferit cei care au fost înhumaţi. Specialiştii nu au putut să estimeze cam cât vor dura cercetările, însă din primele reacţii se presupune că nu vor fi afectate lucrările la parcare.

"Mormintele au fost găsite pe locul unde exista fost Academie Domnească Sfântul Sava, prima instituţie de învâţământ superior din România. Lânga a fost o biserică, Sfântul Sava, din secolul al XVI-lea. Sunt în jur de 40 de morminte. Au fost ridicate trei schelete şi urmează încă patru, care vor fi analizate", a declarat pentru EVZ Gheorghe Manucu Adamescu, şeful echipei de Arheologi de la Muzeul de arheolgie şi istorie Bucureşti.

Aceastea a mai precizat că proiectul parcării ar putea fi modificat în funcţie de ce vor mai găsescu acolo. Arheologii vor continua să sape, însă nu ştiu pentru cât timp.

Pe de altă parte, Şeful Direcţiei de Investiţii a Primăriei, Bogd

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 5 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°