Discret, cum ii sta bine unui aristocrat de anvergura, batranica Natiunilor Unite si-a aniversat luna trecuta, in sediul sau de la New York, sase decenii si jumatate de existenta moderna.

Nimeni nu poate spune ca ONU, un stalp al omenirii din '45 incoace, nu a trecut prin momente mai mult sau mai putin dificile. Insasi nasterea ei, in 1919, a fost rezultatul unei conjuncturi care ar fi provocat mai degraba un seism politic pe scena marilor puteri occidentale decat un abandon complet al colonialismului.

De fapt, altele au fost substraturile politice si/sau ideologice care au stat la baza fondarii Societatii Natiunilor. Amanuntul ca, dintre 27 de state, Romania a fost membru fondator nu parea atunci din cale-afara de relevant, mai ales ca tara noastra fusese invitata la paritate cu Germania (o, tempora!), care avea un cancelar alunecat spre dizgratie sau Franta, ce se ridicase ca putere dominanta dupa prima conflagratie mondiala.

Dar ce conta un asemenea "mic" amanunt, cata vreme motorul Natiunilor Unite, Nicolae Titulescu, tinea sub control situatia exploziva a unei Germanii gata sa erupa din cauza somajului impins catre extrema national-socialista si balciul iscat in inca Imperiul Austro-Ungar, dupa asasinatul de la Sarajevo.

Insignifianta problema a romanului conducator s-a dovedit, pe la 1922, un os greu de inghitit de natiunea umilita, dar care tindea spre renastere cu orice pret: Germania. Cu un cancelar ce ii dusese numele in neant, dupa ce tratatul de la Versailles obligase inginerii si proiectantii sa se tarasca in tarana, Imperiul Romano-German, care tinea mortis sa merite titulatura de "Al Treilea Reich", a iesit la lumina cu pretul celor zece mii de tone impuse de invingatori.

Astfel a inceput, mai intai submarin, cel de-al Doilea Razboi Mondial. Bilantul? O "bagatela" de 60 de milioane de morti, 2