Dionisie Oros a rămas fără un braţ în urma unui groaznic accident care a avut loc în copilărie, însă asta nu l-a împiedicat să ducă o viaţă normală şi să scrie o carte.

Cand avea opt luni, în 1957, a fost lăsat acasă cu două surori ceva mai măricele, care s-au dus la şcoală. Mama s-a dus să-l ajute pe tata la câmp să strângă fânul, pentru că venea furtuna. Scroafa a scăpat din coteţ şi a intrat în casă, unde micul Dionisie dormea în belceu. A răsturnat leagănul şi l-a apucat pe copil de braţ.

Două vecine au venit, că auziseră plânsetele disperate ale pruncului. „Tabloul ce li se-nfăţişă era sfâşietor. Un porc trăgea în dinţi, de mână, un copil, prin ocol, cu perina sub el. Din tinda casei, pe talpă şi apoi în ocol, şiroia cu sânge. Perina albă mâzgălită cu sânge le luă vederea femeilor...“, povesteşte Dionisie Oros în cartea sa.

A vrut ca mama lui să ştie că nu o condamnă

Dionisie Oros a publicat în 2010, la Şimleu Silvaniei, cartea „Să nu uităm...“. Titlul cărţii este dat de povestirea cu acelaşi nume, în care îşi povesteşte propria experienţă de viaţă, de la vârsta de opt luni, în urma căreia a rămas fără braţul stâng. Cartea însă conţine şi alte povestiri şi eseuri, cele mai multe cu subiecte de istorie locală, dar şi întâmplări din viaţa unor oameni pe care i-a cunoscut.

„Ceea ce m-a făcut să scriu, şi mai ales să public, a fost dorinţa ca mama mea să ştie că nu o condamn pentru întâmplarea aceea, că nu sunt supărat pe ea. Ea s-a simţit toată viaţa vinovată pentru ce mi s-a întâmplat şi, din cauza asta, m-am jenat mereu să pun întrebări“, povesteşte Dionisie Oros.

„Niciodată nu m-am ştiut cu două mâini”

Braţul lipsă nu l-a împiedicat însă să ducă o viaţă normală, să facă două facultăţi, să-şi ia o slujbă, să se căsătorească, să aibă copii, cu alte cuvinte să trăiască la fel ca oricare a