Lucrările la varianta de ocolire a Constanţei sunt în grafic în ciuda piedicilor găsite în teren. O atenţie deosebită este acordată siturilor arheologice de pe traseul variantei.
Constructorul a fost nevoit să ridice poduri peste monumentul istoric Valu lui Traian. „Am ridicat pod peste marele val de pământ, apoi peste valul de piatră. Nu a mai fost nevoie să facem acest lucru şi peste valul mic de pământ deoarece acesta a fost nivelat în timp de către agricultori“, a spus Alexandru Bogdan, reprezentantul constructorului Asociere FCC Astaldi.
Vezi aici traseul exact al variantei Constanței!
Primul tronson din șoseaua de centură, dat în folosinţă în primăvară. Vezi aici planul drumului!
Am testat primii doi kilometri de Centură
Arheologiii au scos la suprafaţă, la sfârşitul lunii iulie 2009, în zona viitoarei şosele de centură a Constanţei opaiţe, căni, inele din chihlimbar, ulcioare, monede şi mărgele din sticlă şi coral din secolul II după Hristos. Cercetătorii au analizat arealul unde a fost făcută descoperirea, iar obiectele găsite au fost clasificate, împachetate şi duse la muzeu pentru analiză.
Poduri peste monumente
Tot anul trecut, la kilometrul 5 al variantei de ocolire, a mai fost descoperit un schelet uman. „Au fost făcute descoperiri interesante: o necropolă mare, cu peste 100 de morminte de incineraţie în zona Ovidiu - Poiana - Cumpăna. Noi realizăm planul necropolei, facem fotografii, se conservă vestigiile şi se merge mai departe. La monumentul Valu lui Traian se trece cu poduri peste cele două valuri mari, cel de pământ şi cel de piatră, mai puţin peste valul cel mic, care a fost distrus de-a lungul timpului de localnici“, a spus arheologul Gabriel Custurea, directorul Muzeului de Arheologie şi Istorie Naţională Constanţa.
Necropolă antică
Cercetătorii au fost împărţiţi pe trei sectoare. Într