- Cultural - nr. 681 / 27 Noiembrie, 2010 Toate amintirile mele despre el sunt de o tandrete indescriptibila. Dincolo de faptul ca era un scriitor mare si important, era un om foarte bland, care se deschidea in fata oricui stie sa se apropie de el si sa-i acorde incredere… Nu vorbea nimanui despre cartile sale. Marin Preda impresiona in special prin zambet si prin felul in care stia sa asculte. Dupa cum imi spunea unchiul meu, notarul Marinescu, Marin Preda era un ascultator inegalabil. Niciodata nu-ti punea intrebari degeaba, iar pe tine, ca interlocutor, te obliga sa fii la cel mai inalt nivel. Nu puteai sa trancanesti oricum si orice cu el! Te obliga tot timpul sa fii superinteligent, sa-ti depasesti conditia si, mai ales, sa ajungi la esenta. Nu te slabea din priviri, pana ce nu-i spuneai tot ce stii. Te asculta concentrat, tacut, ca la un examen. De altfel, in afara plimbarilor, care-i placeau nespus, erau discutiile cu scriitorii. Nu s-ar putea spune ca era un barbat seducator. Poate si din cauza ochelarilor grosi si a sprancenelor foarte stufoase, care-i dadeau un aer posac si batranicios. Cat despre felul in care se imbraca… palaria lui, garnisita cu blana, a intrat in legenda. La fel si Fiatul 1500, pe care-l conducea in palton. Marin Preda avea ceva demodat, provincial, in infatisare, o rigiditate care nu te-ar fi lasat sa ghicesti ca ai in fata un scriitor de un milion de carate. Arata mai degraba ca un inspector de la Finante. Toate acestea, pana incepea sa zambeasca… Cand Marin Preda zambea, lumea se umplea, efectiv, de lumina. Un zambet cald, generos, afectuos, cu care ii rasplatea, mai ales, pe cei apropiati. Totusi, memoria colectiva a pastrat un portret, extrem de neprietenos, al lui Preda, un tip dur si nesociabil. Femeile, insa, il vedeau extrem de bland si afectuos. Deseori scriitorul isi testa problemele personale, verificandu-le prin experienta