UPDATE:Marko: Vreau ca UDMR să continue politica din ultimii 20 de ani, şi anume reprezentarea intereselor maghiarilor
Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, că va anunţa la CRU din 11 decembrie dacă va mai candida la şefia Uniunii, precizând că îşi doreşte ca UDMR să continue politica din ultimii 20 de ani, şi anume reprezentarea consecventă a intereselor comunităţii maghiare.
Marko Bela a spus, înaintea şedinţei Consiliului Consultativ al Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale (CCPOT) de Târgu Mureş, că la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) din 11 decembrie va "tranşa" problema eventualei sale candidaturi la şefia Uniunii, în cadrul Congresului formaţiunii care va avea loc la sfârşitul lunii februarie.
El a subliniat că, indiferent de această decizie, îşi doreşte ca UDMR să continue politica din ultimii 20 de ani - reprezentarea consecventă a intereselor comunităţii maghiare, informează Mediafax.
"Mă voi referi la această problemă în 11 decembrie. Vreau ca UDMR să continue aceeaşi politică pe care a avut-o în ultimii 20 de ani, şi anume reprezentarea consecventă a intereselor comunităţii maghiare şi conştientizarea faptului că aceste interese nu sunt în contradicţie cu interesele întregii societăţi şi e nevoie de un dialog şi de o colaborare cu forţele democratice din România", a spus Marko Bela.
Întrebat despre posibilitatea ca UDMR să piardă electorat în urma participării la luarea unor măsuri de austeritate de către Guvern, Marko Bela a spus că el crede că Uniunea a avut o contribuţie pozitivă, în acest context.
"Eu cred că, şi în ce priveşte problemele legate de austeritatea bugetului, UDMR a avut o contribuţie pozitivă, am încercat să găsim soluţii cât mai puţin dureroase şi în continuare vom proceda la fel, dar condiţia este că, concomitent, trebuie să putem face şi o reformă în societatea