Prima ninsoare a blocat, ieri, timp de trei ore, circulaţia între Firiza şi Izvoare din cauza unui camion cu remorcă. Poliţiştii au amendat şoferul camionului cu 270 de lei, iar firma Selina cu 1.260 de lei pentru că nu curăţat tronsonul Firiza-Izvoare.
Deşi în zonele montane a mai fulguit răzleţ, în urmă cu circa o lună, prima ninsoare care a atins întreg judeţul a fost înregistrată ieri. Firmele de deszăpezire au fost prinse pe picior greşit. Drumul judeţean (DJ) 183 pe relaţia Firiza-Izvoare a fost blocat, ieri, de un camion cu remorcă înmatriculat în Ungaria, care nu era echipat cu cauciucuri de iarnă şi lanţuri antiderapante. Acesta a încercat să coboare din staţiune, fiind încărcat cu material lemnos, însă din cauza faptului că pe carosabil s-a format gheaţă şi polei, a derapat şi a blocat şoseaua. În spatele autovehicului au mai rămas blocate alte patru autovehicule.
Drumul a fost blocat trei ore
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Biroului Poliţiei Rutiere Maramureş, o patrulă de jandarmi montani, o echipă operativă constituită din şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, maior Ioan Mureşan şi un reprezentant al Instituţiei Prefectului. „A fost solicitată şi prezenţa societăţii comerciale care trebuia să asigure starea de viabilitate a drumului judeţean pentru perioada de iarnă, respectiv firma Selina. Aceasta trebuia să intervină cu utilaje şi material antiderapant în vederea desfăşurării traficului rutier în siguranţă“, a subliniat purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă. După mai bine de o oră şi jumătate de aşteptare, angajaţii acesteia au sosit la faţa locului cu trei maşini din care au împrăştiat materiale antiderapante, nisip şi sare, iar traficul rutier a revenit la normal pe DJ 183. Drumul a fost blocat trei ore.
P