Programul agenţiilor de turism din Bacău e valabil până pe 24 decembrie şi se încheie cu vizionarea gratuită a unui film la mall.
Pentru a atrage clienţi din rândul tinerilor, agenţii de turism din oraş pun la bătaie un nou program valabil până de Ajunul Crăciunului.
Aceştia oferă excursii pentru elevi şi studenţi la preţ de o pizza, respectiv 15 lei, indiferent dacă aleg ca mijloc de transport autocarul sau microbuzul. Ideea a prins bine mai ales la profesori, care au profitat de ofertă pentru a ţine lecţii de istorie sau dirigenţie în aer liber, ducând elevii în instituţii de cultură, biserici şi parcuri.
Ore de dirigenţie în oraş
„Consider că este o ocazie foarte bună să transformi ora de dirigenţie în ceva util, dar şi plăcut. Copiilor le sunt prezentate toate obiectivele turistice din Bacău de către un ghid şi în acest fel, îşi cunosc mai bine oraşul în care s-au născut“, a spus Elena Teodosie, profesoară de limba română.
Traseul are ca punct de plecare Biserica Precista şi se încheie cu Parcul din Gherăieşti şi vizionarea gratuită a unui film la mall. „Elevii nu trebuie să aibă la ei decât cinci lei pentru a plăti intrarea la muzee. Restul este cuprins în excursie.
Dacă se înscriu la un traseu în timpul săptămânii au reducere de 20% din preţul excursiei, adică plătesc 12 lei. Mai mult, trei cadre didactice au gratuitate“, a explicat Dumitru Nănescu, directorul unei agenţii turistice din Bacău.
Elevii băcăuani pot opta alături de cadrele didactice şi pentru excursii către Iaşi, Bucureşti, Cheile Bicazului, Ţara Bârsei, Ceahlău şi Vulcanii Noroioşi, dar preţurile sunt mai mari.
Excursii de patru zile
„Preţurile pornesc de la 31 de lei până la 83 de lei, la Vulcanii Noroioşi, pentru că distanţa este mare. La excursiile de două zile către Bran, Durău, Slănic Moldova sau în M