E în legea firii ca mereu o lume nouă să vină şi să se aştearnă peste ruinele alteia vechi. Aşa s-a clădit lumea Craiovei de azi, pe rămăşiţele vechii boierimi, care, deşi s-a încăpăţânat să reziste, a murit în cele din urmă.

Veacuri întregi, viaţa Craiovei i-a avut în centrul atenţiei. Era boierimea de altădată, Basarabii şi Craioveştii olteni, cei care făceau ca mai toate familiile mari din restul ţării să fie mândre de presupusa sau reala lor înrudire.

„Societatea boierească din Craiova era o societate aleasă şi nu rareori veneau boieri şi cucoane de la Bucureşti să petreacă în Cetatea Banilor.

În partea de jos a oraşului, în jurul grădinii Mihai Bravu se ridicau mai multe case boiereşti, adevărate palate, din care nu mai subzistă decât casa Glogoveanu.

În partea opusă a grădinii, pe locul unde se ridică astăzi Liceul de fete Regina Maria se afla masiva casă Bengescu, cu acoperişul ei de şiţă. Alături, casa Brăiloiu - mai la vale casa Zătreanu.

Între şoseaua care urca spre oraş şi casa Glogoveanu erau casele Păianu şi Bibescu. Casa Otetelişenilor era lângă Sf. Dumitru, iar a Argetoienilor - lângă Valea Vlăicei“, creionează această lume în memoriile sale, „Pentru cei de mâine: amintiri din vremea celor de ieri“, Constantin Argetoianu.

Viaţa lor era dintre cele mai animate, condimentată din când în când cu logodne, nunţi şi botezuri, prilejuri de mari petreceri.

Din culise

În acelaşi timp era o societate închisă, căci printre familiile boiereşti, înrudite între ele, foarte rar pătrundea câte un privilegiat, fie prin situaţia materială, fie prin situaţia „oficioasă“ ce dobândise, precum colonelul Solomon, fiul unui moşnean din Pleşoi, sau prin averea adunată, asemenea fraţilor Opran, Nicolae şi Pera, „al căror tată, grânar din Galaţi, se îmbogăţise cu comerţul cerealelor din Oltenia, sau fraţii Dumbra, ro