Trend Hospitality crede că evenimentele corporatiste vor reveni
Sosirile în Bucureşti au crescut cu 1,7%, în acest an
Cererea pentru servicii turistice în România va creşte cu 7-8% anul viitor, în condiţiile în care indicatorii de referinţă, printre care şi numărul de călătorii, înregistrează un trend ascendent, estimează firma de consultanţă Trend Hospitality. "Se previzionează şi o revenire a segmentului MICE (n.r.- Meetings, Incentive, Conferences, Exhibitions) şi o creştere de 9-10% a bugetelor companiilor pentru conferinţe şi evenimente", a declarat Lucian Marinescu, senior associate al Trend Hospitality, la un seminar de turism organizat la Bucureşti.
El a adăugat că, în ciuda trendului descendent la nivel naţional, sosirile în Bucureşti au crescut în acest an cu 1,7%, la 930.000, iar înnoptările au avansat uşor, la 1,7 milioane.
Reprezentanţii mai multor hoteluri din Bucureşti, prezenţi la seminar, au arătat că unităţile de cazare pe care le administrează au înregistrat în ultima perioadă o creştere a cererii şi că se aşteaptă anul viitor la un trend similar. "Situaţia este încă nesigură, însă în ultima lună cererea a crescut, cu toate că nu este ceva sustenabil. Sperăm ca în 2011 cererea să înregistreze o revenire faţă de 2010", a afirmat directorul general al hotelului de cinci stele Howard Johnson Grand Plaza, Sonia Năstase.
De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii grupurilor Ibis şi Continental, iar directorul general al hotelului de cinci stele JW Marriott, Igael Porecki, consideră că perioada de criză a fost pentru hotelieri "o lecţie bună despre supravieţuire".
Hotelierii se tem să crească preţurile
Hotelierii mai apreciază că scăderea preţurilor este una dintre problemele din industrie. "Una dintre provocările din industrie o reprezintă faptul că încă ne e frică să creştem preţurile. Poate în an