Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Riciu“ pune ecusoane de identificare antrenorilor

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 27 noiembrie 2010 ·

Directorul Şcolii de An-trenori, Mircea Rădulescu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să facă o serie de propuneri de modificare a regulamentului care îi priveşte pe antrenori. „Unele cluburi şi antrenori încalcă grav statutul antrenorilor. Claudiu Niculescu la Cluj, Trică la Craiova, Anca la Silvania şi Diniţă la Chiajna au stat pe bancă la meciuri, fără să fie antrenori. Eu nu o să tolerez astfel de lucruri. Toate cazurile au fost judecate, dar amenzile au fost mici. De aceea o să facem o serie de propuneri Comitetului Executiv al FRF de modificare a regulamentului pentru a stabili clar cine stă în faţa băncii la meciuri. O să propunem să stea numai un antrenor cu licenţa Pro şi cu contract vizat de FRF. Şi ne gândim să le punem şi ecusoane de gât ca să fie mai uşor de identificat. În plus, nu va mai fi acceptat în Liga I un tehnician străin decât dacă are cel puţin trei ani de antrenorat în divizia secundă a ţării sale. Asta pentru antrenorii din ţările cu fotbal dezvoltat, pentru că în cazul celor din ţări din eşalonul doi, vor fi acceptaţi doar dacă au experienţă de trei ani în prima divizie a ţării de unde provin, altfel nu le vom viza contractele“, a spus „Riciu“.

Mircea Rădulescu s-a oferit chiar să acorde consultanţă cluburilor din Liga I în alegerea tehnicianului potrivit: „Din păcate, alegerea antrenorului de către cluburi nu se face profesionist. De exemplu, Cîrţu este un antrenor foarte bun, iar CFR Cluj este un club galonat, dar între ei nu a mers căsătoria. Acum apar unii la Cluj şi regretă instalarea lui. Noi am putea să dăm sfaturi cluburilor pentru că avem fişa fiecărui antrenor, dar nu ne consultă“. Directorul Şcolii de An-trenori, Mircea Rădulescu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să facă o serie de propuneri de modificare a regulamentului care îi priveşte pe antrenori. „Unele clubu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 36 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 23 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 42 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 16 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°