Duminică au loc alegeri în Republica Moldova (Doamne, ce greu îmi este să scriu Republica Moldova şi nu Basarabia!).
Subiectul provinciei româneşti, ajunsă stat independent, a devenit unul naţional abia după 1990. Până atunci, era tabu sau se făcea referire la el ca dovadă a independenţei României sau a antisovietismului lui Nicolae Ceauşescu. După valul de eferves cenţă din anii ’90, subiectul a scăzut în intensitate. "Ce mai vor şi basarabenii ăştia?", a început să se audă la Bucureşti. Ba chiar: "Vrem Basarabia, dar fără basarabeni"! Pe motivul că asta ne-ar mai trebui în Capitala ţării - un grup parlamentar de ruşi sau rusofoni de-a dreptul.
Subiectul Basarabia este unul complex, pentru că nu mai trăim în secolul XX. Nu putem spera că peste noapte parlamentul de la Chişinău va hotărî unirea cu Patria-Mumă sau că trupele române vor trece Prutul ca pe vremea lui Antonescu. Politica se face cu paşi mărunţi şi cu mult real- poltik. Situaţia actuală arată că avem în Europa două state româneşti: România şi Republica Moldova. În rest, trebuie să fim obiectivi şi să recunoaştem că altfel se vede politica de la Chişinău. Nu poţi stabili liniştit într-un birou la Bucureşti de ce au nevoie fraţii noştri. Sau nu poţi să te comporţi ca un autist şi să aştepţi ca basarabenii să vină să te întrebe ce trebuie făcut!
În ţară, majoritare sunt două direcţii: una a unioniştilor raicali, care speră la o Românie Mare, făcută în decurs de câteva zile, sau antiunioniştii, care sub diferite pretexte - e criză, nu-i putem susţine financiar, pentru că noi nu suntem Germania - refuză Unirea. Mie unuia mi se pare că o cale de mijloc, adaptată la vremurile actuale, este cea mai folositoare. Dacă reuşim să fim inteligenţi, timpul poate lucra pentru noi. Opţiunea Republicii Moldova nu poate fi decât între Est şi Vest. Între Rusia şi Uniunea Europeană. Iar drumul Republici