Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băsescu va avea mai mulţi bani pentru deplasările în străinătate

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 27 noiembrie 2010 ·

Administraţia Prezidenţială va avea la dispoziţie fonduri mai mari cu 24% pentru deplasările în ţară şi străinătate ale preşedintelui Traian Băsescu, reiese din proiectul legii bugetului de stat pe 2011 publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru deplasările în străinătate instituţia va dispune de fonduri în valoare de 7 milioane de lei, cu 1,27 milioane de lei în plus faţă de acest an. Şi la deplasările în ţară, preşedintele va dispune de fonduri mai mari cu 50%, de la 400.000 la 600.000 de lei.

Cheltuieli mai mari pentru construcţii şi maşini

De asemenea, şi preşedintele Traian Băsescu va avea un fond aflat la dispoziţia sa mai mic cu 20.000 de lei, de 170.000 lei.

Însă, va fi suplimentat fondul aferent construcţiilor, de la 14.000 la 230.000 de lei. Totodată, instituţia va primi 90.000 de lei pentru maşini, echipamente şi mijloace de transport. Menţionăm faptul că în acest an nu a fost alocat niciun leu pentru astfel de cheltuieli.

Mai mult, nici pentru anul 2012 nu sunt prevăzute alte sume, însă în 2013 sunt estimate 500.000 lei, iar in 2014 900

Administraţia prezidenţială va avea anul viitor un buget de 29,27 milioane lei, în creştere cu 3,58% faţă de execuţia preliminată pe 2010, se arată în sursa citată.

Cheltuielile de personal ale instituţiei sunt estimate la 9,39 milioane lei, în scădere cu 3,84 faţă de acest an. Cheltuielile salariale în bani vor fi mai mici cu 4,51% faţă de execuţia preliminată din 2010, dar fondurile pentru salariile de bază sunt mai mari cu 2,24% la 6,76 milioane lei.

Pentru bunuri şi servicii Administraţia Prezidenţială are mai mulţi bani de stricat. Conform sursei citate, fondurile pentru această categorie sunt estimate la 17,78 milioane lei, faţă de 16,42 milioane lei în 2010.

Citiţi şi:

Campionii bugetului de stat în 2011: Mediu, Munca, Transporturile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°