Dublu campion naţional la tir cu arcul, juristul Gărzii Financiare Olt a ocupat în ultimii doi ani a treia poziţie în cadrul Campionatului Mondial. A lansat un proiect de înfiinţare a unui club la Slatina, destinat antrenării tinerilor.
Juristul Gărzii Financiare Olt, Eugen Ionică, a devenit cunoscut în toată lumea datorită performanţelor obţinute în cadrul unui sport foarte puţin practicat în judeţul nostru. De patru ani şi jumătate practică tirul cu arcul tradiţional, fiind legitimat la Clubul „Activ” Bucureşti. „Nu am avut antrenor, doar ajutorul unor prieteni din străinătate care au cochetat de mai mult timp cu acest sport, precum şi susţinerea Federaţiei Române de Tir cu Arcul. Doru Danieluţ şi .... Deveş m-au ajutat să-mi însuşesc bazele şi să-mi corectez greşelile.”, declară Ionică. Cum în Slatina nu există un poligon, campionul se antrenează la Strehareţi, în spatele Grădinii Zoologice. „Sunt foarte puţine poligoane amenajate în ţară. La Aninoasa este singurul poligon special destinat tragerii cu arcul”, spune el.
De două ori locul trei în lume
Campion naţional la field în 2009 şi campion naţional 3D anul acesta, Eugen Ionică este unul dintre cei mai valoroşi sportivi români. A reuşit să urce pe podiumul Campionatului Mondial, având adversari reprezentanţi ai unor ţări asiatice cu tradiţie în acest sport, obţinând medalia de bronz în ultimii doi ani. În urmă cu două săptămâni a câştigat Cupa Activ la arc tradiţional. Următorul concurs va fi la începutul lunii decembrie, cel de master de la Sibiu, unde participă doar primii cinci clasaţi la toate campionatele naţionale.
Planuri pentru a obţine performanţă cu tinerii slătineni
Campionul intenţionează să transmită microbul acestui sport tinerilor, în acest sens demarând proceduri de înfiinţare a unui club la Slatina. „Sunt membru FRT şi intructor. Intenţionez să formez o g