* sistemul de coplată va intra în vigoare, cel mai probabil, din vara anului 2011 * pentru fiecare serviciu medical, bolnavul va primi de la doctor un tichet de sănătate *contribuţia personală a cetăţenilor nu va depăşi anual 600 lei *sunt scutiţi de la plată pensionarii cu o pensie de până în 700 lei, copiii sub 18 ani, tinerii până la 26 ani care nu au venituri, precum şi bolnavii incluşi în programele naţionale
Începând de anul viitor, serviciile medicale la medicul de familie sau în spital vor fi accesibile prin achitarea unei coplăţi, prin tichetul moderator pentru sănătate. Coplata va intra în vigoare, cel mai probabil, din vara anului 2011.
Guvernul a aprobat proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ce stabileşte cadrul legal pentru introducerea sistemului de coplată a serviciilor medicale din pachetul de servicii de bază. "Actul normativ va intra în vigoare anul viitor, dar numai după ce este acceptat şi aprobat de către Parlamentul României. Introducerea mecanismului de coplată prin tichetul moderator pentru sănătate reprezintă una dintre principalele clauze ale angajamentului financiar pe care Guvernul României l-a încheiat cu FMI şi Banca Mondială în anul 2009", a precizat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Sistemul de coplată se va aplica în medicina primară, la medicul de familie, la medicul specialist şi în spitale, însă nu şi pentru asistenţa medicală de urgenţă. Pentru contribuţia personală a serviciului medical, pacientului i se va elibera un document numit tichet moderator pentru sănătate, prin care se va face dovada realizării actului medical şi a plăţii acestuia. Contribuţia personală a cetăţenilor prin tichetele de sănătate nu va depăşi anual 600 lei. După acest plafon maxim, un pacient nu va mai achita coplata. Categoriile defavorizate vor fi protejate,