Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna s-a instalat la Rânca

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 27 noiembrie 2010 · ·

Sute de turişti sunt aşteptaţi în acest weekend să urce în zona montană Rânca, unde iarna şi-a intrat în drepturi, iar stratul de zăpadă depăşeşte şapte centimetri. Autorităţile sunt pe ultima sută de metri cu instalaţia de telescaun, iar în zonă au fost montaţi 12 hidranţi, care sunt funcţionali.

Turiştii sunt aşteptaţi să urce în acest weekend la Rânca, în Gorj, pentru a profita de frumuseţea peisajului de iarnă şi de facilităţile oferite în spaţiile de cazare şi de petrecere a timpului liber. Cu toate că a nins în nopţile de miercuri şi joi, stratul de zăpadă abia atingea vineri înălţimea de şapte centimetri şi, prin urmare, nu poate fi încă vorba de practicarea sporturilor de iarnă. Cei care iubesc zăpada pot totuşi profita din plin de aceasta şi pot încinge bătăi cu bulgări sau pot face drumeţii pe potecile ninse şi împrejmuite de brazi. Pe drumul ce leagă localitatea Novaci de zona montană Rânca, se circula vineri în condiţii bune. Utilajele Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu se află în permanenţă în zonă şi acţionează pentru ca zăpada să nu rămână pe carosabil şi să îngheţe. Poliţiştii au anunţat că şoferii care vor să ajungă la Rânca trebuie să aibă autoturismele echipate de iarnă, respectiv anvelope corespunzătoare şi lanţuri.

Punct Salvamont lângă telescaun

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, instituţia pe care o conduce este pregătită pentru o iarnă obişnuită la Rânca. Cornoiu este de părere că, dacă va ninge constant, este posibil ca sezonul de schi să se deschidă mai repede. Din acest an, Serviciul Salvamont va mai avea un punct de intervenţie, lângă viitoarea instalaţie de telescaun, o investiţie a Consiliului Local Novaci, în parteneriat cu Primăria Baia de Fier şi Consiliul Judeţean Gorj. „Ne aşteptăm să urce câteva sute de turişti, să se bucure de iarnă. Oricum, şi în timpul sezonului, do

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 5 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 10 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 6 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 12 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 8 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-7°
sâm.

-7°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°