Altădată un nume în Europa, Universitatea Craiova are nevoie de o infuzie masivă de capital dacă vrea să revină măcar în topul cluburilor din România.
Borne istorice. În Cupa UEFA 1979, Ştiinţa a eliminat pe Leeds, „dubla“ fiind câştigată de olteni cu scorul general de 4-0! După 2-0 cu Leeds (Craiova, 24 octombrie), în partida retur, disputată pe 7 noiembrie, oltenii (antrenor: Valentin Stănescu) au uimit Europa, Cîrţu şi Beldeanu marcând golurile victoriei Craiovei pe „Elland Road“ într-un meci netelevizat în România, dar urmărit acasă prin transmisia istorică a lui Sebastian Domozină. Universitatea a fost prima echipă din istoria fotbalistică a României care a eliminat o formaţie din campionatul Angliei. Şi Leeds era câştigătoarea Cupei Oraşelor Târguri (1968), viitoare Cupă UEFA!
În octombrie-noiembrie 1981, în Cupa Campionilor Europeni, „campiona unei mari iubiri“ (antrenor: Ion Oblemenco) a eliminat echipa daneză KB Copenhaga cu scorul general de 4-2, oltenii ajungând astfel în sferturile competiţiei. A fost prima calificare a unei echipe româneşti în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni.
Peste un an, în noiembrie-decembrie 1982, în Cupa UEFA, „Craiova Maxima“ (antrenor: Constantin Oţet) avea să elimine titrata grupare franceză Girondins Bordeaux, la capătul a două întâlniri de... poveste. În tur, la Bordeaux, oltenii, cu un suporter de lux în tribune - Tudor Gheorghe - au fost învinşi de gazde printr-un penalti inventat de arbitrul Garrido (Portugalia). Returul, unul incendiar, a ajuns în prelungiri şi atunci „Centralul“ a luat foc în minutul 101, când Geolgău a marcat al doilea gol al oltenilor (primul îl înscrisese Ţicleanu). Oltenii s-au calificat astfel iarăşi în primăvara unei competiţii europene. Acea ediţie, 1982-1983, avea să fie istorică şi a devenit legendă: Ştiinţa a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, stabilin