Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Navetist pentru un job în Occident

Publicat in Adevarul, duminică 28 noiembrie 2010 ·

După 31 de ani de experienţă ca asistent principal de Radiologie, Cezar Ifrim îşi caută prin ţară o slujbă în străinătate.Bărbatul a călătorit 280 de kilometri pentru a veni la un târg de la Iaşi iar săptămâna viitoare va merge la Bucureşti.

Printre sutele de medici care au venit în acest weekend la cea de-a V-a ediţie a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Framaceutice de la Iaşi s-au numărat şi români care sunt în stare să parcurgă sute de kilometri doar pentru a găsi un job.

Cezar Ifrim (56 de ani), asistent principal de Radiologie la Spitalul CFR din Galaţi, a călătorit până în Capitala Moldovei, urmând ca săptămâna viitoare să se ducă la un târg similar din Bucureşti.

„Până anul acesta, mă gândeam să mai pun un ban deoparte pentru anii de pensie. După ce am rămas fără 40% din salariu şi vârsta de pensionare a fost modificată, m-am decis să plec în Franţa sau Anglia pe ultima sută de metri a carierei mele", a spus Ifrim, care îşi practică meseria din 1979. Cadrul medical se teme totuşi ca vârsta lui să nu fie un impediment.

„Nu se poate trăi în România cu un salariu lunar de 220 de euro. Sper să mai îndeplinesc criteriile de selecţie, pentru că vârsta de pensionare în Franţa este 55 de ani", a spus Cezar Ifrim. Spre comparaţie, cea mai mică salarizare din Italia ajunge la 1.600 de euro, în timp ce în Anglia depăşeşte 2.000 de euro.

Tinerii rezidenţi se plâng că oferta angajatorilor de anul acesta este schimbată faţă de anul trecut. „În 2009 se căutau şi rezidenţi. Acum se pune accent doar pe medici specialişti care să lucreze în spitale", a explicat Ana Ocheană. La ediţia din acest an au prezenţi 13 angajatori şi agenţii de recrutare din ţări ca Anglia, Irlanda, Germania şi Suedia.

Cu toate acestea, ofertele făcute de angajatorii veniţi la târg nu sunt şi cele mai bune din ţările pe care le reprezintă. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°