Consumul de canabis dauneaza grav sistemului imunitar, permitand instalarea mai usoara a unor boli in organism, precum pneumonia sau si mai grav cancerul.
Semnalul de alarma este tras de cercetatorii americani, care au descoperit ca THC-ul, substanta aflata in canabis si care ofera efectele sale narcotice, ar duce la o slabire a organismului, noteaza Daily Mail.
Potrivit oamenilor de stiinta, canabisul creste vulnerabilitatea organismului fata de tumorile canceroase de san sau de plamani, dar si fata de alte tipuri de tumori canceroase. Nu in ultimul rand, consumul de canabis duce la o sensibilitate a organismului fata de infectiile provocate de bacterii. Persoanele care fumeaza canabis in mod regulat la 18 ani au de 1,6 ori mai multe sanse sa sufere de probleme psihice grave, inclusiv schizofrenie.
Tot mai multe studii au demonstrat ca intoxicatia cu canabis poate duce la aparitia unor simptome psihotice pasagere, insa specialistii nu au acordat o atentie aparte potentialului distrugator al acestui drog.
Printre efectele nocive resimtite de cei care practica un consum intens se numara dificultatile de invatare, concentrare si memorare.
Canabisul este o sabie cu doua taisuri, in ciuda riscurilor pe care le implica, drogul poate fi utilizat in diferite tratamente, mai spun cercetatorii.
In aceste conditii, descoperirea expertilor ar putea ridica anumite semne de intrebare in randul celor care au consumat canabis in scopuri terapeutice.
Se stie ca atat canabisul cat si derivatele sale sunt utile in tratarea glaucomului sau a cancerului, poate fi folosit pentru a ameliora durerile celor care sufera de scleroza multipla, iar THC-ul este recomandat bolnavilor de HIV. In plus, canabisul este considerat ca metoda de tratament si in cazurile de astm, anxietate, convulsii si drepresii.
@