Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străinii au tras CFR Cluj înapoi în duelurile cu Steaua!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 28 noiembrie 2010 ·

În ultimii 6 ani, străinii au început să apară în număr din ce în ce mai mare în Liga 1, CFR Cluj fiind echipa care a iniţiat acest model.

48 de jucători străini au evoluat din toamna lui 2004 pînă-n prezent în întîlnirile dintre Steaua şi CFR Cluj. 30 au îmbrăcat tricoul clujenilor, în timp ce 19 au contabilizat prezenţe pentru bucureşteni. Actualul ialomiţean, Antonio Semedo, este singul ce a fost pe teren în ambele tabere, el adunînd şase jocuri, 4 consemnate pentru ardeleni şi două bifate în contul grupării din Ghencea.

Din rîndul celor actuali, lideri sunt Cadu, Tony şi Culio cu 5 partide, respectiv Kapetanos cu 3 meciuri.

Zoran Miloševiæ şi Svetozar Mijin sunt singurii fotbalişti de altă naţionalitate ce s-au bucurat de o victorie împotriva “roş-albaştrilor”, ei întrînd în a doua repriză a partidei din 6 noiembrie 2005 încheiată cu succesul feroviarilor, scor 1-0. De altfel, atunci s-a înregistrat unicul duel unde “frînarii” au aliniat 11 titulari autohtoni.

Meciul cu cei mai mulţi astfel de fotbalişti în teren pe durata jocului s-a disputat pe 2 martie 2008, nu mai puţin de 19, din care 13 “clujeni”. În returul stagiunii trecute, pentru Steaua au evoluat 7 străini, în timp ce formaţia din Gruia s-a bazat pe 10.

10 goluri au izbutit jucătorii străini de la revenirea clujenilor pe prima scenă, cîte cinci de fiecare parte.

Columbianul Dayro Moreno este golgheterul duelurilor Steaua-CFR, el punctînd de trei ori în poarta “vişiniilor”.

Marcatori: Dayro Moreno 3 goluri, Dubarbier 1 g, Kapetanos 1 g, Y. Kone 1 g, Flores 1 g, Cadu 1 g, Thereau 1 g, Culio 1 g.

De asemenea, tot în dreptul străinilor este consemnat şi un autogol, cel al canadianului Lars Hirschfeld în partida Steaua-CFR 3-1 din returul ediţiei 2007/2008.

În sezonul 2010/2011, în cele 16 runde s

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Ionel Ganea, implicat într-un grav accident rutier! Copilul său de doi ani, transportat de urgență la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Ionel Ganea a fost implicat într-un grav accident rutier, azi, 09 mai, între localitățile Hurez şi Făgăraş, potrivit antenasport.ro Potrivit sursei citate, copilul de 2 ani al fostului internaţional român a fost transportat de urgenţă la spital. Dat

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 4 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 2 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 5 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum o ora
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 2 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Manifestație pro-Europa în București. Vor fi permise doar steagurile României, UE și NATO

Mediafax acum 13 ore
Manifestația va începe la ora 17:30 cu adunarea participanților în Piața Universității, în zona Piața 21 Decembrie 1989 și în zona trotuarului adiacent parcului din fața Teatrului Național București. Între 18:00 și 19:30 vor avea loc alocuțiuni în P

NATO vrea ca toate statele membre să aloce 5% din PIB pentru apărare până în 2032

Mediafax acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus ca toate cele 32 de state membre ale alianței să aloce cel puțin 5% din produsul intern brut (PIB) pentru cheltuieli militare și de securitate până în 2032. Anunțul a fost făcut de premierul olandez,

Kelemen: Simion este un politician cameleon, spune ce vrea să se audă de la el

Mediafax acum 2 ore
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, îl descrie pe George Simion drept „un cameleon politic” care „încearcă să se prezinte ca un miel” în fața electoratului. Kelemen Hunor a subliniat la 24 Plusz că Simion „spune întotdeauna ceea ce oamenii vor să audă

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/20°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

vin.

7°/17°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/19°
lun.

5°/17°