Mesajul a fost trimis. Multumesc!

M.Ap.N - Ministrul Gabriel Oprea in vizita de lucru la Oradea, Carei si Satu Mare

Publicat in Ziua Constanta, duminică 28 noiembrie 2010 ·

Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea va efectua duminică, 28 noiembrie a.c., o vizită de lucru planificată în garnizoanele Oradea, Carei şi Satu Mare. Ministrul apărării va depune la Carei o coroană de flori la Ansamblul Monumental, în cadrul ceremoniei militare care se va desfăşura, începând cu ora 12.00, în contextul sărbătoririi Zilei Naţionale a României. La activitate vor fi prezente soţiile eroilor căzuţi la datorie în misiuni în teatrele de operaţii sau pe teritoriul naţional. Începând cu orele 13.00, ministrul Gabriel Oprea va vizita locaţia din Strada Poligonului din Satu Mare, transferată din administrarea M.Ap.N. în cea a administraţiei publice locale, unde se derulează proiectul de construire a 140 de locuinţe în sistem ANL, dintre care jumătate vor fi repartizate militarilor. Ministerul Apărării Naţionale a iniţiat în acest an un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi cu autorităţile locale pentru construirea de locuinţe pentru tineri, în regim ANL. Proiectele demarate în judeţele în care Armata dispune de spaţii şi terenuri excedentare vor rezolva problema locuinţelor pentru tinerii militari aflaţi la începutul carierei. În toate aceste situaţii, condiţia pentru transferarea terenurilor către autorităţile locale a fost ca procente cuprinse între 30 şi 50 la sută din numărul de locuinţe care se vor realiza să revină tinerilor militari. Domnul Gabriel Oprea se va întâlni, în continuarea vizitei de lucru de la Satu Mare, cu personalul militar şi civil din garnizoană, în cazarma Batalionului 52 Geniu. Ministrul apărării naţionale va inspecta, cu această ocazie, şi Cercul Militar Satu Mare, care îşi redeschide porţile în condiţii normale de funcţionare. Una dintre problemele prezentate ministrului, la data de 9 octombrie a.c., cu prilejul precedentei vizite în garnizoană, a fost cea a necesităţii de reabilitare a Cercului Mili

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°