Jack London. Cel care a descris oamenii pentru care cucerirea „pământurilor aurite” reprezenta un unic ţel. Mă gândesc la asta pe drumul spre Skagway şi răsfoiesc pentru a nu ştiu câta oară minunatul album „A pictorial history of the Klondike Gold Rush, 1896-1899, by Stan Cohen” pe care l-am achiziţionat aici, în Alaska. Complicata poveste a căutătorilor de aur este scoasă în evidenţă de uimitoare fotografii vechi şi aproape că iar îmi vine să mă ciupesc ca în filme, deoarece nu îmi vine să cred că respir aerul unui ţinut cu istorie pe măsură. Aproape fără nici o legătură îl invidiez deodată pe Kit Bellew, neînsemnatul ziarist din „Căutătorii de aur” ai lui Jack London, care se transformă, în decursul a nenumărate înfruntări cu natura potrivnică, în vestitul Smoke, explorator şi căutător de aur. Pentru el, principala descoperire nu este aurul, ci modul de viaţă care-i dă certitudinea că şi-a găsit locul în această lume largă.
Alina mă trezeşte din reverie, spunându-mi că nu înţelege cum de Alaska este statul cel mai puţin dezvoltat din punct de vedere economic... N-are rost să mă transform iar într-o enciclopedie ad-hoc. Dar... „Alina dragă, în anul 1906, producţia de aur a atins peste 33.000 kg, iar asta a determinat apariţia unor centre de prelucrare la Fairbanks, Nome, Bethel, Circle, denumiri intrate în legendă. În prezent, exploatarea aurului a scăzut foarte mult, fiind înlocuită cu cea a argintului, cuprului, zincului, plumbului, a unor metale rare, a cărbunelui.” Hm... „În iulie 1897, nava Portland andoca în Seattle, iar pasagerii – mineri din Alaska, coborau cocoşaţi sub povara a sute de saci în care se afla aur. Prin intermediul presei şi al telegrafului, vestea s-a răspândit ca pâinea caldă: apăruse un nou El Dorado. În numai o lună, peste 10.000 de americani din Seattle au plecat în Alaska. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, alţi 20.000 de a