Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocurile pentru adulţi, investiţie în plăcere

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 noiembrie 2010 ·

Un bucureştean şi-a deschis un magazin în care vinde boardgame-uri din import. Nu s-a îmbogăţit, însă şi-a smuls clienţii din faţa calculatorului. Sursa: ANDREEA DOGAR

În urmă cu zece ani, Tudor Şerban a descoperit la un amic jocul "Dune", făcut de francezi după seria de volume a scriitorului de science-fiction Frank Herbert. I-a plăcut atât de mult, încât a vrut să şi-l cumpere şi el.

Dar pentru că nu avea de unde, şi l-a făcut singur. L-a studiat pe internet, apoi a desenat hărţile şi cărţile de joc pe calculator cu ajutorul unui program. "După aceea le-am printat pe carton, le-am decupat", povesteşte tânărul de 30 de ani.

A adunat 100 de jocuri

De atunci, de fiecare dată când pleca în afară se întorcea în ţară cu două-trei jocuri: "Am adunat la un moment dat 100 de boardgame-uri tot colecţionând". Pe când era student la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism, petrecea nopţi întregi alături de prietenii săi la mesele de joc: "Era fain, mai ales iarna, când era frig, nu prea aveai chef să ieşi afară. Şi stăteam seara, la un ceai, la vin fiert şi jucam până târziu. Mai găteam ceva, se crea o atmosferă. Şi m-am obişnuit aşa: mie nu îmi place, de exemplu, să ne întâlnim şi să mă uit la un film. Trebuie să fie mai antrenant".

Faţă de jocurile pe calculator, unde stai izolat, faţă în faţă cu un ecran, boardgame-urile au o latură socială foarte puternică, spune Şerban. În timp ce în primul caz încerci să învingi un computer, celelalte se joacă la o masă, alături de prieteni, iar jucătorii sunt într-o interacţiune continuă.

"Fac jocuri, le vând şi le joc"

Întreaga viaţă profesională a lui Şerban se învârteşte în jurul jocurilor. Lucrează la o companie care produce jocuri pentru reţeau de socializare Facebook, unde este game designer, adică un fel de scenarist pentru jocuri: creează poveste

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 3 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 7 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 8 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 8 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°