Marian Iancu, patronul celor de la Poli Timişoara, a declarat că este mulţumit de punctul câştigat de echipa sa cu Dinamo în Ştefan cel Mare, scor 0-0, dar a acuzat arbitrajul, spunând că echipa gazdă a beneficiat de un plus de 15 la sută din partea brigăzii de arbitri.
"Dacă ţin cont de joc, sunt mulţumit. Însă toate greşelile au fost într-o singură direcţie. Ţinând cont de joc, egalitatea există, dar având în vedere greşelile împotriva echipe noastre, un penalti clar, iar la Torje, Tudor îi dădea două roşii, să stea patru etape. Acea lovitură la Sepsi este de roşu direct. Nu a fost ofsaid când Nikolic a scăpat singur cu Dolha. Au fost două-trei-patru greşeli împotriva noastră, a fost un 15 la sută care i s-a dat lui Dinamo, lucru care ne deranjează”, a spus Marian Iancu la Digi Sport.
”Noi ne-am atins scopul, nu a fost un joc dur, toată lumea şi-a făcut temele. Meritul este al lui Petrovici şi într-o măsură mai mare a lui Contra. Sper ca el cu Velcea, cu Alexa, să aducă bucurie în inimile celor care ne susţin. Sper ca şi în primăvară să fim la fel de puternici", a mai declarat Iancu.