Amenajat în stilul târgului de Crăciun de la Viena, cel de la Sibiu este amplasat în Piaţa Mare, din Centrul Istoric al Oraşului.
Evenimentul le oferă sibienilor şi turiştilor dulciuri tradiţionale şi ornamente pentru sărbători. Pe lângă acestea, ceai cald un vin fiert cu scorţişoară, turtă dulce, castanele coapte, gulaş sau chiar mâncăruri tradiţionale argentiniene. O porţie mare de castane costă 10 lei, la fel ca şi o porţie de gulaş fierbinte. „Nu este foarte scump, având în vedere că nu mănânc castane coapte în fiecare zi. Nu sunt sibian, la mine, la Alba Iulia, nu am văzut aşa ceva", a precizat Andrei Costinaş, student.
Numărul vizitatorilor i-a făcut pe comercianţi să îşi frece mâinile de bucurie. Organizatorii spun că cei care îşi propun să viziteze Târgul de Crăciun, nu trebuie să rateze Festivalul de Datini şi Obiceiuri al Complexului Naţional Muzeal „Astra", care va avea loc între 3 şi 5 decembrie. Târgul de Crăciun este deschis zilnic, între orele 10.00 - 21.00, până la 2 ianuarie 2011.
Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2007, în Piaţa Mică. În 2008, conceptul s-a mutat în Piaţa Mare şi tot atunci s-a amenajat, pentru prima dată, un patinoar.