Românii pot să-şi găsească un job sezonier plătit cu cel mult 1.000 de lei pe lună, lucrând în supermarketuri, în tipografii sau ca ambalatori. Postul de DJ pare cel mai bine plătit, cu 450 de euro pentru o singură noapte.
Cei care vor să-şi completeze veniturile au mai multe şanse acum, pe final de an, dacă sunt dispuşi să presteze munci care au căutare în perioada sărbătorilor de iarnă, de la DJ şi Moşi Crăciun la casieri, ambalatori, legători manuali şi motostivuitorişti. Salariile nu sunt foarte mari, pentru că în general nu se caută persoane calificate, dar sunt şi joburi din care se poate câştiga mai bine, spun angajatorii.
De exemplu, un post la mare căutare printre români este cel de Moş Crăciun, cu toate că salariul este confidenţial: în câteva zile, pentru un singur loc au aplicat peste o sută de persoane, ne-a declarat Adela Râpeanu, expert comunicare în cadrul site-ului de recrutare myjob.ro.
Candidatul ideal nu trebuie să fie foarte şcolit, este suficient liceul, şi nici nu are nevoie de experienţă, fiind suficiente şase luni de vechime. "În schimb, pentru un DJ în noaptea de Revelion am avut o singură aplicaţie în aceeaşi perioadă", adaugă ea. Asta în ciuda faptului că se pot câştiga până la 450 de euro într-o singură noapte punând muzică pentru amatorii de distracţie care aleg să petreacă noaptea dintre ani într-un restaurant. DJ-ul trebuie să vină cu sculele lui, obligatoriu profesionale, condiţie mai greu de îndeplinit de către candidaţi; cât despre pregătire, nu se cer mai mult de opt clase. În jur de 600 de joburi part-time, sezoniere şi tip proiect unic sau pe perioadă limitată sunt disponibile în prezent pe site-ul de recrutare, în ţară şi în străinătate.
Supermarketurile, în căutare de personal
Nu sunt singurele posturi sezoniere disponibile în această perioadă. "Retailul este cel mai activ do