Unităţile şcolare au primit în acest an, sume mici pentru întreţinere, modernizare sau consolidare. Banii au fost însă folosiţi de unii directori şcolari pentru a achita datorii mai vechi către constructorii care efectuaseră lucrări de modernizare.
Mai multe şcoli din judeţ au primit bani pentru reabilitare, modernizare sau consolidare însă sumele alocate au fost destul de mici. „Sumele dispuse în acest an, au variat între 50.000 lei şi 300.000 lei. Cei mai mulţi bani, 300.000 lei, fiind alocaţi pentru Grupul Şcolar Constantin Brâncoveanu din Horezu, acesta fiind şi cel mai mare liceu din judeţul Vâlcea, unde învaţă peste 2000 de elevi", a declarat Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. În multe situaţii, banii primiţi de şcolile vâlcene au fost destinaţi achitării unor lucrări făcute de constructori în perioada 2009 - 2010, lucrări nedecontate până în prezent.
Lucrări abandonate din lipsă de fonduri
„Lucrările de reabilitare făcute în şcoala noastră costă 2,2 milioane de lei, iar până acum nu s-au achitat decât 75.000 lei. Suntem unitatea de învăţământ cu cel mai mic spaţiu pe cap de elev, din judeţ. Din aceste considerente, folosim drept clase şi laboratoarele. Cu cei 50.000 lei primiţi de la Minister, am plătit constructorul pentru lucrările deja efectuate la mansardarea clădirii", a declarat Emilia Tudoroiu, directorul Şcolii Nr. 4 din Râmnic. Sumele alocate şcolilor nu sunt suficiete pentru a termina lucrări de modernizare sau construire deja începute. Acesta este şi cazul Grupului Şcolar Pleşoianu din Râmnic, unde construcţia unui corp nou de clădire a fost abandonată încă de la fundaţie, tocmai din lipsa banilor. Grupul Şcolar Pleşoianu a primit în acest an suma de 50.000 lei.
„Sumele dispuse în acest an, au variat între 50.000 lei şi 300.000 lei", Gabi Ene, şefa învăţământulu