Obosesti repede? Te trezesti palid dimineata? Ai destul de des senzatia ca nu ai indeajuns de mult aer? Atunci inseamna ca respiri superficial, adica putin.
Exista maestri in yoga care spun ca fiecare om, in viata lui, are la dispozitie un numar limitat de respiratii. Chiar si medicina moderna a demonstrat de ceva timp ca printr-o respiratie corecta putem sa ne imbunatatim simtitor starea de bine a organismului si sa ne intarim sistemul imunitar. Iata ce tehnici ne recomanda specialistii nemti in "Bild der frau".
Respiram de 20.000 de ori intr-o zi
Fara sa ne gandim sau sa ne concentram la asta, inspiram si expiram de 20.000 de ori pe zi, cate 4 pana la 5 litri de aer, iar in decursul vietii noastre respiram cam de 500 milioane de ori. Astfel, plamanii nostri impart oxigenul fara de care nu am putea supravietui, in corp, spre celelalte organe. Prin intermediul sangelui, el ajunge la fiecare particula de celula, acolo unde este necesar, transformandu-se in energie. Plamanii ne dau dioxidul de carbon care controleaza PH-ul din sange. Mai mult, se aduna cantitati mari de rezerve de oxigen, iar atunci cand corpul este solicitat foarte mult, ele se activeaza. Respiratia este un reflex produs de un centru special la nivelul creierului. Dioxidul de carbon din sange creste atunci cand suntem stresati, prin cresterea ritmului respiratiei, iar acesta este un fel de program de destresare a corpului.
Nevoia de oxigen se schimba mereu
De cat de mult oxigen are nevoie corpul nostru? Depinde de inaltime, greutate, conditia fizica, dar si de diferitele conditii in care traim. Daca organismul primeste prea putin din importantul oxigen, atunci celulele se degradeaza. Urmarile? Ingreunarea circulatiei sanguine, iar functiile organelor nu vor fi indeplinite corect. Nivelul de concentrare scade si starea generala se inrautateste simtitor. Intervi