Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi este „zero“!

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Antrenorul român al lui Galatasaray a pierdut derby-ul cu Beşiktaş (1-2) şi a fost intens criticat pentru opţiunile tactice. Viitorul „Regelui“ pe banca turcilor depinde de rezultatele din cele trei etape rămase până la pauza de iarnă.

„I love you, Hagi!", au strigat din nou fanii Galatei după eşecul pe teren propriu cu Beşiktaş (1-2), furia acestora îndreptându-se momentan doar asupra başkanilor din conducere. Încă menajat de suporteri, tehnicianul român a fost pus la zid de presa de la Istanbul.

„Contribuţia lui este zero! Nu arată ca un antrenor care să acţioneze pozitiv cu deciziile de pe bancă", a titrat „Akşam", reproşându-i schimbările neinspirate. „Balonul Hagi s-a spart!", a scris şi „Vatan", întrebându-se de ce nu a fost titularizat Milan Baros, de ce a fost schimbat Servet şi de ce mijlocaşul Cana a ajuns să joace fundaş central.

Trei meciuri decisive

Cu Hagi pe bancă, Galata nu are decât o victorie în şase meciuri şi e pe locul 10 în campionat, la 16 puncte de liderul Trabzonspor şi la doar şase de retrogradare. Astfel, de-acum înainte, orice alt eşec i-ar putea fi fatal „Regelui".

Dacă nu va obţine punctaj maxim în ultimele trei etape înainte de pauza competiţională de iarnă (cu Kasimpasa, Genclerbirligi şi Konyaspor, echipe din coada clasamentului), Hagi va intra cu siguranţă şi în gura suporterilor, care nu se vor sfii să ceară inclusiv demisia românului.

"Consider că am făcut unele alegeri greşite. De acum trebuie să schimbăm totul şi să învingem."

Gică Hagi

antrenor Galatasaray

5 puncte din 18 posibile a obţinut Hagi în campionat. „Regele" a mai înregistrat o victorie în Cupa Turciei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°