Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a schiat la Rânca

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 noiembrie 2010 ·

Sute de turişti au fost prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute la Rânca, unde s-a deschis sezonul la schi şi la săniuş, cu toate că stratul de zăpadă ajunsese ieri abia la 25 de centimetri.

Câteva sute de persoane au deschis mai devreme sezonul de schi la Rânca şi s-au bucurat din plin de două zile de zăpadă. Întrucât mulţi au dorit să îşi pună schiurile şi chiar au scos din cabane snowboard-urile, administratorii pârtiei principale au fost nevoiţi să demareze pregătirile pentru a începe mai devreme sezonul sporturilor de iarnă în zona montană Rânca. Zăpada a fost tasată cu un utilaj special, astfel încât să se poată schia în condiţii cât de cât bune, iar instalaţiile de teleschi au funcţionat în permanenţă, chiar şi seara, când a fost pornită instalaţia de iluminat. Sâmbătă şi ieri au intrat pe pârtie cu schiurile şi cu snowboard-urile peste 250 de persoane. Cei mai mici au preferat să se dea cu săniile, alături de părinţi, veniţi să se bucure de peisajul de iarnă. De asemenea, centrul de închiriere de la baza pârtiei principale de la Rânca a funcţionat tot weekendul, astfel încât şi cei care au venit fără schiuri sau sănii au putut să încerce pârtia.

Nu au vrut să rateze prima zăpadă

Foarte mulţi dintre cei care au decis să îşi petreacă o zi sau două la Rânca au venit din Novaci, Baia de Fier, Crasna, Târgu Jiu, dar au existat şi turişti din Dolj sau Bucureşti. „Am venit cu maşina, cu mai mulţi prieteni. Suntem din Crasna şi, când am văzut că a nins la Rânca, ne-am hotărât să urcăm, mai ales că am luat şi anvelope de iarnă. Nu e aşa de mare zăpada, dar e suficient cât să îţi lase impresia că iarna a venit. Toată lumea se bucură de zăpadă, fie că e copil, fie că e adult. E clar că rămâne o bucurie, mai ales că nu te costă decât transportul să ajungi până aici, în caz că te întorci seara. Probabil că într-o săptămână-două, după c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 42 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°