Omul de afaceri Mircea Tudor le-a explicat tinerilor care este diferenţa dintre un lider şi un manager. Adevărul Holding a organizat la ASE o întâlnire între studenţi şi oamenii de afaceri aflaţi în Top Forbes 500, în cadrul evenimentului „Academia Forbes“.
Viitorii economişti au aflat care este diferenţa dintre un manager şi un lider sau cine aduce valoare adăugată unei afaceri.
Tinerii i-au avut în faţă pe Mircea Tudor, unul dintre oamenii de afaceri din clasamentul „Forbes 500 Miliardari", preşedintele MB Telecom şi pe Radu Furnică, unul dintre cei mai importanţi recrutori de top manageri din România.
Tudor este inventatorul aparatului Roboscan 1M, cel mai avansat sistem de radiografiere cu raze gamă a camioanelor, premiat anul trecut la Salonul de Invenţii de la Geneva. El le-a povestit studenţilor cum şi-a început afacerea şi cum a făcut-o profitabilă.
Omul de afaceri a dezvăluit că proiectul Roboscan - scanerul care ajută la reducerea contrabandei în vămi - a beneficiat de un buget de cercetare de şase milioane de euro. Banii i-a obţinut greu, inclusiv din credite bancare. „Sunteţi tineri. Aveţi curajul de a vă propune obiective foarte înalte", i-a sfătuit Tudor pe studenţi. Omul de afaceri a spus că aşteaptă specialişti în politehnică să-i trimită CV-urile.
Compania sa, MB Telecom, va produce senzorul de depistare a cancerului premiat anul acesta la Salonul de Invenţii de la Geneva, estimează ca în maxim şase luni produsul va fi finalizat, cu un cost de sub un euro pentru o testare. Senzorul a fost inventat de Raluca van Staden, deţinătoarea premiului al II-lea la secţiunea Cercetătorul Anului, în cadrul Galei Premiilor în Educaţie 2009.
Lider înnăscut sau dobândit
Mircea Tudor i-a întrebat pe studenţi dacă cred că liderul are abilităţi înnăscute sau şi le formează prin experienţă. „Ce însea