Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Fiecare angajat poartă în spate o povară de 3.300 de lei

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Paradox pe piaţa financiară: în timp ce valoarea restanţelor la credite creşte, se măresc şi depozitele realizate de ieşeni. Situaţia prezentată în statisticile Băncii Naţionale a României arată că gradul de îndatorare al ieşenilor s-a dublat de la începutul anului.

Evidenţele BNR conturează o situaţie paradoxală pentru ieşeni. În timp ce valoarea restanţelor, atât la creditele în moneda naţională, cât şi la cele contractate în valută a crescut, un trend ascendent a înregistrat şi valoarea depozitelor realizate de aceştia. În acelaşi timp, a scăzut valoarea creditelor acordate în lei, dar a crescut cea a împrumuturilor în valută.

Statisticile spun că fiecare dintre cei 147.400 de salariaţi din judeţ este dator la bănci cu 3.290 de lei. Restanţele totale acumulate de ieşeni atât la creditele în lei cât şi la cele în alte valute au ajuns la 486 milioane de lei. Valoarea restanţelor la creditele în lei s-a dublat în primele zece luni ale anului. Conform statisticilor de la Banca Centrală, dacă în ianuarie ieşenii erau restanţieri cu 126 milioane de lei, la finalul lunii octombrie restanţele la creditele în moneda naţională ajunseseră la 252 milioane. La fel, şi restanţele la creditele în valută au crescut de mai bine de două ori de la începutul anului, ajungând de la 105 milioane de lei la nu mai puţin de 234 milioane.

Depozitele îi împiedică pe ieşeni să cheltuiască banii

Paradoxul rezidă în faptul că, deşi restanţele au crescut, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu depozitele în lei şi valută constituite de ieşeni. Valoarea acestora s-a majorat de la 589 milioane de lei la începutul anului, la 639 milioane de lei.

Paradoxul este conştientizat şi de socioligii ieşeni care, însă, susţin că este explicabil. „Este doar un paradox aparent. Statistica ne pune în faţa unei situaţii înşelătoare. Pe de o parte ieşenii care au credite pe sume mari au a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°