În România, construcţiile ecologice, cu impact scăzut asupra mediului înconjurător şi cu un consum mai mic de resurse comparativ cu clădirile clasice nu sunt încă subiectul unei legislaţii speciale, aşa cum se întâmplă în Vest.
Astfel, în urma discuţiilor de ieri, participanţii la Forumul Internaţional „Infrastructură, Dezvoltare Urbană&Arhitectură de Interior", care se desfăşoară zilele acestea la Bucureşti, au concluzionat că domeniul construcţiilor ecologice are nevoie de o susţinere mai puternică din partea autorităţilor.
„Există tehnologii, există şi experienţa necesară, însă ne lovim încă de reticenţa autorităţilor locale, care preferă, în cadrul licitaţiilor publice, să atribuie lucrări care se efectuează cu ajutorul unor materiale şi tehnologii învechite şi cu impact major asupra mediului înconjurător", a precizat, în cadrul evenimentului, Marcel Ionescu, directorul companiei Europlastic.
Acesta a mai spus că este de-a dreptul de neînţeles ca un contract să fie atribuit unei firme cu o ofertă mai scumpă şi care realizează o lucrare mai puţin durabilă, în detrimentul companiilor care garantează lucrări de izolaţie, spre exemplu, pentru zeci de ani.
În acelaşi context, Aureliu Dumitru, consilier în Ministerul Mediului, a recunoscut că legislaţia în vigoare nu asigură şi nu sprijină îndeajuns de mult sectorul construcţiilor „verzi", aşa cum se întâmplă în alte ţări, unde cei care ridică astfel de case sau clădiri cu altă destinaţie, cu un consum termic scăzut, beneficiază de subvenţii consistente.