Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfaturi pentru Mazăre Niciodată să nu spui niciodată

Publicat in Ziua Constanta, luni 29 noiembrie 2010 ·

De bine, de rău sau, mai bine zis, cu bune, cu rele, cazul "zvastica şi Mazăre" a făcut înconjurul ţării. Ba chiar al lumii, din moment ce Departamentul de Stat al SUA îşi manifestă interesul faţă de situaţia primarului din Constanţa şi acum, la aproape un an şi jumătate de la consumarea evenimentului. Aflând cel mai probabil din presă că a fost cadorisit cu un al doilea NUP (hotărâre de neîncepere a urmăririi penale) în legătură cu uniforma nazistă şi zvastica purtate la defilarea de modă din vara anului 2009, Radu Mazăre a dat-o pe ironii (sau, cel puţin, a încercat).

Primarul a declarat pentru un cotidian local că este "mâhnit" de decizia procurorilor şi că şi-ar fi dorit să se înceapă urmărirea penală împotriva sa şi să fie condamnat. "Sunt profund mâhnit şi dezamăgit de decizia Parchetului. Mi-aş fi dorit să înceapă urmărirea penală împotriva mea, să fiu condamnat şi să ispăşesc câţiva ani pentru o defilare pentru care israelienii m-au iertat şi românii m-au condamnat", spunea edilul legat de cazul "zvastica". În ceea ce mă priveşte, sunt de părere că, în general, trebuie să avem grijă ce ne dorim. Maaare grijă. Nu de alta, dar uneori se întâmplă. Uneori, dorinţele, chiar şi cele spuse în mod ironic sau cu titlul de glumă (sau mai ales acestea), devin realitate. Există o vorbă pe care edilul pare însă să n-o cunoască. Se spune că trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple. În acest context, s-ar putea ca - eventual într-un univers paralel - dorinţa primarului să devină realitate: procurorii să plece urechea la toate organizaţiile pentru combaterea antisemitismului care ţipă împotriva NUP-ului lui Mazăre şi să înceapă urmărirea penală împotriva lui, pentru port de însemne fasciste şi alte infracţiuni. Şi s-ar mai putea să aibă şi cine ştie ce finalitate. După cum văd eu lucrurile, mi se pare că ceea ce s-a vrut o altă sesiune de a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 40 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 2 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°