Andrei Tolbariu este în clasa a III-a la Şcoala Generală „Take Ionescu“ din Râmnicu Vâlcea. Îi plac instrumentele muzicale, dar în acelaşi timp şi matematica. Andrei a fost pasionat de instrumentele muzicale de mic. „De la trei - patru ani ascultam toate genurile de muzică.
Mă lipeam pur şi simplu de ecranul televizorului şi doream să cânt şi eu la fel ca muzicienii adevăraţi. Eram foarte atras de chitară, dar mama m-a convins să studiez orga că e mai frumoasă", povesteşte Andrei. „Fac muzică de un an cu domnul profesor Constantin Andrei.
Primele lecţii au fost mai dificile până am învăţat notele muzicale, dar pe urmă mi s-a părut uşor, după ce mi-au luat părinţii şi orgă ca să pot studia şi acasă", mărturişeşte elevul. Melodia preferată a lui Andrei e „Ciuleandra".
Mai mult, băiatul vrea să înveţe să cânte la încă un instrument muzical, pentru a intra în Fanfara Copiilor „Gabriel Chaborschi" a Palatului Copiilor. „Vreau ca din acest an să încep cursurile şi la clarinet. E un instrument interesant şi vreau să învăţ şi ceva nou. Vreau să văd care e diferenţa între un instrument cu clape şi unul de suflat", spune elevul.
La şcoală, Andrei Tolbariu e un elev model şi nu îi place să ia note mici. „Îmi place matematica foarte mult şi particip la concursurile judeţene care se organizează la noi la şcoală. Cel mai mare punctaj, 93 de puncte, l-am avut la concursul de matematică «Evaluare în educaţie». Cifrele mă atrag la fel de mult ca şi notele muzicale", precizează Andrei Tolbariu.