Partidul naţionalist catalan CiU a cîştigat alegerile, cum era de aşteptat. Joan Laporta, fostul preşedinte al lui FC Barcelona, împreună cu partidul său SI, care militează pentru declararea independenţei catalane, a reuşit să intre în Parlament cu 4 deputaţi, fiind pentru prima dată în istorie când un partid care are ca singur obiectiv independenţa Catalunyei reuşeşte să acceadă în Parlament.
Alegerile din Catalunya, de ieri, nu au adus aproape nicio surpriză faţă de ceea ce se prevedea deja, conform sondajelor de opinie. A câştigat partidul naţionalist catalan CiU (Convergència i Unió), o alianţă de partide naţionaliste: Convergència Democràtica de Catalunya (CDC) şi Unió Democràtica de Catalunya (UDC). Aproape nicio surpriză pentru că partidul Solidaritatea Catalană pentru Indepenenţă a lui Joan Laporta poate fi totuşi considerată una.
Laporta vrea independenţa "imediată" a Catalunyei
Surprinzător, Solidaritat Catalana per la Independencia (SI), partidul lui Joan Laporta, fostul preşedinte al Barcelonei este "pata de culoare" a alegerilor. Acesta, cu un partid recent înfiinţat şi cu un mesaj extrem de radical în favoarea independizării Catalunyei, a obţinut patru deputaţi şi 3,4% din voturi, fiind al şaselea partid din punct de vedere al numărului de locuri de deputat câştigate. În plus, în campania electorală, "imaginea" partidului a fost Maria Lapiedra, cea mai cunoscută actriţă porno catalană.
Laporta, care va fi deputat de Catalunya, fiind primul pe lista partidului său, a apărut în faţa presei pentru a mulţumi votanţilor săi şi a-l felicita pe liderul CiU, Artur Mas, marele câştigător de aseară. Fostul preşedinte al clubului de fotbal catalan s-a pus la dispoziţia lui Mas, declarându-se pregătit de o colaborare, cu condiţia ca CiU să-şi asume şi să-şi ia angajamentul că va declara independenţa Catalunyei în următorul mandat.
"CiU