Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Marko Bela, contaminat de prostul anturaj al lui Băsescu, Boc, Udrea

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 noiembrie 2010 ·

După ce vicepremierul Marko Bela, a avertizat PSD şi PNL că formaţiunea sa nu va mai colabora cu cele două partide dacă Legea educaţiei nu va fi adoptată în forma agreată de UDMR, liderul liberal Crin Antonescu, l-a acuzat pe liderul Uniunii că a fost contaminată de la "prostul anturaj" al lui Traian Băsescu, Emil Boc sau Elena Udrea. De asemenea, Antonescu a apreciat că Marko Bela are "atitudine de aghiotant al domnlului Boc sau al domnului Băsescu". Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

"Nu pot să-mi explic această atitudine neobişnuită pentru domnul Marko Bela decât printr-un soi de contaminare de la prostul anturaj. Pentru că, dacă stai multă vreme în anturaj cu persoane de proastă factură, cum ar fi domnul Boc, cum ar fi doamna Udrea, cum ar fi domnul Băsescu când dă pe acolo, începi să vorbeşti mai urât, începi să înjuri, începi să fii mai neglijent şi să nu te mai respecţi suficient de mult", a apreciat Antonescu declaraţiile liderului UDMR Marko Bela, care avertiza PNL şi PSD că, în cazul în care Legea educaţiei nu va trece în forma agreată de Uniune, atunci formaţiunea nu va mai colabora în diferite coaliţii cu liberalii sau cu social-democraţii.

"Cât despre ameninţări, eu nu cred că e cazul să ne ameninţăm dacă vrem să avem relaţii politice normale în ţara asta, de durată. Avem o istorie împreună cu UDMR, fie că am fost împreună la putere, sau în opoziţie, fie că am fost unii la putere, alţii în opoziţie. Cred că asta trebuie să rămână şi pe viitor", a spus Antonescu.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, că unii politicieni din opoziţie "au devenit mari patrioţi şi mari antimaghiari în ultima vreme". "Politicienii români - acei politicieni la care vă referiţi dumneavoastră - nu au procedat foarte deştept. Nu vreau să-i calific, dar de data aceasta au luat nişte decizii foarte proaste. Pe de o parte, în lunile trecute au încercat să ne dovede

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Poziția oficială Holcim România privind decizia Consiliului Concurenței

Ziua Constanta acum 28 minute
Ca urmare a finalizării investigației privind piața cimentului, astăzi, Consiliul Concurenței a anunțat decizia de sancționare a producătorilor de ciment cu amenzi raportate la cifra de afaceri a societăților, știre care a fost preluată în mass-medi

Un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoare în Iran

News.ro acum 52 minute
Justiţia iraniană a anunţat joi că un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoarea din Semnan, un oraş din estul Iranului, relatează AFP. „În această dimineaţă, un cetăţean elveţian s-a sinucis în închisoarea Semnan”, a declarat Mi

Alertă Meteo! Mai multe județe din țară, sub Cod Galben de viscol și ninsori! Recomandările pompierilor

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de COD GALBEN, ce vizează intensificări ale vântului și viscol. Potrivit IGSU, mâine 10 ianuarie, în intervalul orar 06:00 - 14:00, local și temporar vântul va prezenta inten

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 7 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 4 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 4 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°