Ajutorul şefului de post al Poliţiei Pantelimon, agent Marius-Aurel Herici, a fost închis pentru 20 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită, denunţat fiind de un şofer începător. Membru în "Corpul Naţional al Poliţiştilor", adjunctul din Pantelimon avea, conform ultimei declaraţii de avere completate din mai 2009, un venit anual de circa 18.000 de lei şi deţinea un BMW fabricat în 1998. Foarte interesant, surse neoficiale au precizat că, dincolo de bani, pe agent îl interesa şi o eventuală noapte petrecută în compania cumnatei denunţătorului, reproşându-i acestuia că aceasta "nu a vrut să stea frumos".
Agentul Herici, ajutorului şefului Postului de Poliţie Pantelimon, a primit mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile, emis pe numele său de judecătorii Tribunalului Constanţa. Instanţa a admis propunerea de arestare formulată împotriva agentului Herici de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au solicitat însă arestarea omului legii pentru o perioadă de 29 de zile. Deşi mandatul a fost emis doar pentru 20 de zile, anchetatorii spun că timpul este suficient pentru a finaliza ancheta şi a întocmi rechizitoriul. Împotriva hotărârii luate sâmbătă de magistraţii Tribunalului Constanţa poliţistul a declarat recurs, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Constanţa.
Prins băut şi fără centură
Conform informaţiilor puse la dispoziţie de Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa al Direcţiei Generale Anticorupţie, agentul de poliţie a fost prins în flagrant delict sâmbătă, "în timp ce primea suma de 400 de lei de la un cetăţean cu titlul de mită, pentru a nu lua măsurile legale faţă de acesta pentru nerespectarea normelor privind legislaţia rutieră". Flagrantul a fost realizat după ce poliţistul a fost denunţat de un şofer începător, care le-a povestit celor de la DGA că, în perioad