Veşti bune pentru agricultorii făgărăşenii care nu au primit până acum prima tranşă de ajutor pentru terenurile pe care le deţin. Din această săptămână vor începe plăţile. APIA a autorizat la plată peste 80 de fermieri din toată Ţara Făgăraşului care, după controalele specifice, au îndeplinit condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească.
Până în acest moment APIA a autorizat la plată un număr de peste 520.000 de fermieri. Dintre aceştia, în jur de 450.000 au primit deja prima tranşă de bani pentru terenurile pentru care au cerut subvenţie. Pentru cei rămaşi, plăţile vor începe din această săptămână. Este vorba de aproape 38 de euro pe hectar, respectiv 161 de lei.
Pentru anul 2010, valoarea subvenţiei pe hectar a fost stabilită la 80,36 euro/ha. Reamintim ca APIA a demarat plata avansului în cadrul campaniei SAPS 2010 în data de 16 octombrie. Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
Veşti bune pentru agricultorii făgărăşenii care nu au primit până acum prima tranşă de ajutor pentru terenurile pe care le deţin. Din această săptămână vor începe plăţile. APIA a autorizat la plată peste 80 de fermieri din toată Ţara Făgăraşului care, după controalele specifice, au îndeplinit condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească.
Până în acest moment APIA a autorizat la plată un număr de peste 520.000 de fermieri. Dintre aceştia, în jur de 450.000 au primit deja prima tranşă de bani pentru terenurile pentru care au cerut subvenţie. Pentru cei rămaşi, plăţile vor începe din această săptămână. Este vorba de aproape 38 de euro pe hectar, respectiv 161 de lei.
Pentru anul 2010, valoarea subvenţiei pe hectar a fost stabilită la 80,36 euro/ha. Reamintim ca APIA a demarat plata avansului în cadrul