Ceasul din aripa estică s-a defectat şi a luat-o înainte cu o oră faţă de celelalte două Noul orologiul cu cele patru ceasuri din turnul Bisericii Evanghelice a fost donate de saşii bistriţeni şi instalat în urmă cu patru luni
La patru luni de la instalare unul dintre ceasurile Bisericii Evanghelice din Bistriţa nu mai arată ora exactă. Ceasul din aripa estică, vizibil de pe Pietonalul Liviu Rebreanu a luat-o înainte de câteva zile şi induce în eroare trecătorii. Ceasul care a bătut pentru prima dată de Zilele Bistriţei, în acest an, a costat 60000 de euro cu tot cu lucrările de instalare şi a fost reglat de un meşter german adus din Passau.
Trebuie reparat de un meşter german
Conducerea Bisericii Evanghelice din Bistriţa nu ştie ce s-a întâmplat cu orologiul şi aşteaptă ca germanii care l-au construit să lămurească situaţia: „Am fost sesizaţi, de ceva vreme, despre defecţiunea ceasului, şi noi am anunţat firma din Germania care se ocupă cu service-ul acestuia. În prezent, aşteptăm o soluţie pentru că ceasul este încă în garanţie. Doar ceasul de pe aripa estică a turnului este defect. Nu ştim încă cum s-a întâmplat acest lucru, aşteptăm specialiştii să vină să vadă.", spune părintele paroh al Parohiei Evanghelice Bistriţa, Johann Dieter Krauss. Nici municipalitatea nu ştie ce să facă în plus, deşi bistriţenii s-au plâns şi aici că nu merge ceasul: „În cazul în care vom fi solicitaţi, vom oferi tot sprijinul, dar biserica aparţine Parohiei Evanghelice", precizează purtătorul de cuvânt a Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Trecătorii sunt derutaţi
Ceasul defect este şi singurul vizibil de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, motiv de nemulţumire pentru trecători: „arată ora Moscovei, mi s-a plâns un client supărat", spune Constantin Chiru, vânzător de ziare la unul dintre chioşcurile de pe Pietonal. Comerciantul de ziare povesteşte că nu de puţine or